Pentru romani soarele rasare de la Apus

0 52

Starea de fapt este explicabilă, având în vedere că actualul sistem administrativ este o moștenire a perioadei comuniste, sistem construit pe cadavrele elitei interbelice. Tot ceea ce a avut România mai valoros uman și moral a pierit în temnițe ori la Canal în Deceniul Întunecat. Aparatul administrativ avea să fie populat cu „vârfurile” țărănimii și ale proletariatului. Ce putea ieși dintr-un asemenea experiment?!

Mentalul poporului român a rămas fixat pe ideea conform căreia statul îi este dușman, iar reprezentanții săi, o clică de oportuniști puși pe căpătuială. Ca atare, românii au încercat să supraviețuiască ciupind ce se putea de la stat, iar funcționarii statului, să se comporte asemenea unor mici stăpâni feudali. Abordarea feudală a diriguitorilor este și ea explicabilă; România a trecut din feudalism direct în epoca modernă. N-a avut parte, precum Occidentul, de o nobilime luminată, ci de o boierime conservatoare, dacă nu retrogradă, clasă socială care avea să fie contestată chiar de fiii ei. O mână de tineri entuziaști (generația pașoptistă), întorși de la studii din capitalele europene, și-au propus să transforme o populație supusă și timorată într-o națiune demnă și curajoasă, s-o oblige la emancipare.

Protipendada românească a renunțat aproape peste noapte la șalvari și la ișlic, pentru a adopta costumul și pălăria. Ținuta orientală a fost ușor de abandonat în favoarea celei apusene, dar cu năravurile moștenite de la fanarioți n-a fost la fel de simplu. Cu alte cuvinte, cu prințipiile ne-a fost mai greu! La fel s-a întâmplat și în decembrie ’89; am crezut că am ieșit din comunism, însă am intrat direct în capitalism, fără a fi pregătiți. Dacă în celelalte țări comuniste a existat o elită, o intelectualitate conectată la valorile lumii libere, capabilă să acceadă pe treptele puterii, la noi lucrurile au stat altfel. Puterea a fost preluată, prin confiscarea unei revolte populare, de o mână de comuniști, ce-i drept căzuți în dizgrațiile „celui mai iubit fiu al poporului”, Nicolae Ceaușescu.

Cu tovarășii care au clădit totalitarismul sau cu urmașii lor direcți, România a fost condamnată să construiască democrația! Cu aceeași mentalitate a fricii ne chinuim să devenim o societate a încrederii. Chiar și după aproape trei decenii de acest surogat de democrație „originală”, cum ne-a plăcut s-o denumim cu o amară ironie, continuăm să ne complăcem într-un dualism găunos, autodistructiv.

Perpetuăm același antagonism dintre stat și popor. Instituțiile, în loc să fie în slujba cetățenilor, sunt încă la cheremul dregătorilor. Statul nu respectă poporul, prin arbitrariul acțiunilor sale, iar poporul desconsideră statul, prin nesocotirea autorității și credibilității sale. În prezent, refuzăm să credem că aceste două entități nu se exclud ci, dimpotrivă, sunt complementare, există una pentru cealaltă, formează întregul: România.

Oare schimbarea reală a României se va înfăptui precum în urmă cu un secol și jumătate, printr-o nouă generație pașoptistă? Când tinerii plecați în Occident se vor întoarce pentru a prelua hățurile, această țară va deveni cu adevărat europeană? Speranța nu este în actualul aparat administrativ. Veteranii sunt imposibil de schimbat, iar proaspeții recruți, formați la școala celor dintâi, vor promova aceleași vicii: impostura și hoția.

Newsletter
Comentarii
Loading...

Acest website folosește cookies pentru a optimiza navigarea. Puteți opta să nu folosim cookies. AcceptăCitește mai mult