(I) Profilul unui dictator: Portretul personologic al lui Nicolae Ceauşescu

0 156

Temperamentul 
Principalele elemente ale personalității lui Nicolae Ceauşescu

Principalele elemente ce definesc personalitatea lui Nicolae Ceauşescu sunt: temperamentul predominant coleric, complexele dobândite în copilǎrie (de inferioritate şi de abandon) şi tulburǎrile psihice rezultate prin accentuarea acestor complexe pe fondul sentimentului de putere dat de funcţiile deţinute vreme îndelungatǎ (în special cea de comandant suprem). Acestea au generat un mod de a fi pe cât de complex, pe atât de controversat.

Prin modul vulcanic de a acţiona şi stilul discret de a se organiza, Nicolae Ceauşescu s-a dovedit, în prima parte a carierei politice, un coleric introvertit; succint, a fost omul care tace şi face. Predominanţa introversiei a fost un efect al experienţelor de viaţǎ traumatizante (lipsa afectivitǎţii pǎrinteşti, privarea de libertate), şi nu a temperamentului, colericul fiind predominant extrovertit.

Principalele calitǎţi ale colericului sunt încrederea în propriile forţe, modul energic în care preia controlul, dinamismul şi capacitatea creatoare. Toate acestea s-au vǎzut la Nicolae Ceauşescu în tenacitatea şi ambiţia cu care şi-a urmǎrit scopul: obţinerea fotoliului de lider naţional. La 47 de ani (dupǎ doar trei zile de la înmormântarea fostului conducǎtor, Gheorghe Gheorghiu-Dej), preia frâiele unei ţǎri, mai mult ruralǎ şi agrarǎ, pentru a o sistematiza şi industrializa galopant (chiar şi fǎrǎ indicatori de performanţǎ socio-economici).

Punctul culminant al manifestǎrii temperamentului său a fost la 21 august 1968, când a condamnat public invazia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia. Lǎsând la o parte autorul discursului, atitudinea curajoasǎ este de necontestat. La finalul discursului, şi-a permis sǎ adauge: „Trebuie sǎ se punǎ capǎt odatǎ pentru totdeauna amestecului în treburile altor state, altor partide”, apoi, categoric şi chiar ameninţǎtor, sǎ transmitǎ „tutulor” amatorilor de expediţii militare cǎ „întregul popor român nu va admite nimǎnui sǎ încalce teritoriul patriei noastre”. A fost oportunitatea pe care a folosit-o magistral, impunându-se astfel ca lider al ţǎrilor socialiste satelit. Învǎţat de viaţǎ sǎ nu piardǎ niciun moment favorabil ascensiunii, îl valorificǎ şi pe acesta din plin, câştigând admiraţia poporului român şi respectul întregii lumi.

Principalele defecte ale colericului sunt atitudinea dominatoare şi neîncrederea în semeni, ambele manifestate vizibil la fostul şef de stat, prin stilul autoritar de conducere şi rotirea permanentǎ a subordonaţilor. Pasiunea acestuia pentru vânǎtoare poate fi consideratǎ o altǎ manifestare a agresivitǎţii, specificǎ temperamentului coleric.

Persoanele cu temperament coleric preferǎ oamenii care cooperează prompt, împărtăşesc aceeaşi viziune şi le recunosc autoritatea, lǎsându-le apoi să-şi aroge toate meritele. Acest aspect a putut fi observat la Nicolae Ceauşescu prin modul de selecţie a anturajului, respectiv cei fǎrǎ personalitate puternică erau promovaţi (şi ulterior schimbaţi), iar cei care dovedeau calitǎţi de lider erau trecuţi în anonimatul politic sau în funcţii secundare.

Ca superior, colericul are un simţ înnăscut de conducător, un simţ al lucrului potrivit la timpul potrivit şi o credinţă în capacitatea de a realiza ceea ce îşi propune. În prima perioadǎ de cârmuire a ţǎrii, Nicolae Ceauşescu şi-a confirmat temperamentul prin politica externǎ abilǎ şi cea internǎ progresistǎ, liberalǎ. Aceste calitǎţi au fost însǎ eclipsate de principala dorinţǎ, respectiv deţinerea controlului, prin acapararea tuturor funcţiilor de conducere şi trecerea Securitǎţii Statului sub directa subordonare (şi ca poliţie personalǎ).

Ca subordonat, colericul este muncitor, dar preferă să-şi organizeze singur activităţile, ignorând în general autoritatea. Nicolae Ceauşescu a luptat întreaga viaţǎ pentru construcţia socialismului în România, dar cum a considerat el, subordonând autoritatea internǎ şi sfidând-o pe cea externǎ (de la Rǎsǎrit).

Principala nevoie emoţionalǎ a colericului este sǎ i se arate supunere şi recunoştinţă şi să i se ofere încredere în capacităţile sale. Complexele de inferioritate şi de abandon, încurajate de senzaţia de putere, i-au transformat aceastǎ ultimă nevoie afectivǎ normalǎ într-o dorinţǎ nefireascǎ (nevroticǎ) de preaslǎvire a propriului „eu”, conducând în timp la cultul personalitǎţii.

Aşadar, experienţele de viaţǎ iniţiale i-au potenţat calitǎţile temperamentului, generându-i ascensiunea, iar lipsa de pregǎtire intelectualǎ, complexele şi perioada îndelungatǎ de exercitare a funcţiei supreme i-au accentuat defectele, aducându-i decǎderea.

Newsletter
Comentarii
Loading...

Acest website folosește cookies pentru a optimiza navigarea. Puteți opta să nu folosim cookies. AcceptăCitește mai mult