(III) Profilul unui dictator: Portretul personologic al lui Nicolae Ceauşescu

0 45

Tulburǎrile de personalitate
Principalele elemente ale personalității lui Nicolae Ceauşescu

Personalitatea fostului preşedinte, îndeosebi din ultima perioadǎ a vieţii, a avut trǎsǎturi paranoico-histrionice, datorate în special perioadei lungi de ocupare a funcţiilor de conducere şi frustrǎrilor infantile nedepǎşite. Accentuarea defectelor temperamentale (dorinţa de control şi admiraţie) şi deprecierea funcţiilor psihice odatǎ cu înaintarea în vârstǎ au contribuit la dezechilibrarea personalitǎţii, îndeosebi la scǎderea percepţiei realitǎţii şi a propriei valori.

Trăsătura principală a paranoicului este disponibilitatea imediatǎ pentru represalii disproporţionate, când se simte în pericol. Aceastǎ caracteristicǎ a fost observatǎ cel mai bine la Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989, când a trimis unitǎţi blindate ale armatei, dotate cu muniţie de rǎzboi, pentru a linişti „câteva grupuri de elemente huliganice”, care îşi permiteau sǎ perturbe liniştea Timişoarei. O altǎ caracteristicǎ este neîncrederea în cei din jur, inclusiv a apropiaţilor, manifestată la fostul preşedinte prin transformarea Securitǎţii Statului în instrument de urmǎrire a tuturor demnitarilor şi a cetǎţenilor ce nutreau sentimente duşmănoase la adresa sa.

Histrionicul este preocupat să fie mereu în centrul atenţiei şi să beneficieze de afecţiunea tuturor. Cumulul funcţiilor de conducere exercitate într-un sistem totalitar i-au permis lui Nicolae Ceauşescu sǎ-şi compenseze neîncrederile prin adulaţia, mai mult forţatǎ, a compatrioţilor. Practic, prin „manifestaţiile de simpatie popularǎ”, se hrǎnea cu admiraţia maselor. La acestea se adǎugau zecile de medalii, distincţii şi onoruri internaţionale, obţinute în urma eforturilor diplomatice şi/sau financiare ale aghiotanţilor.

Un alt aspect interesant al laturii histrionice a personalitǎţii sale a fost idealizarea sau deprecierea excesivǎ a anturajului. Persoana care i-a reprezentat echilibrul şi încrederea a fost soţia, Elena, care, de la 21 de ani, i-a stat alǎturi.

Prezenţa permanentǎ a Elenei Ceauşescu alǎturi de soţul sǎu (inclusiv pe pancartele propagandistice) poate fi explicatǎ prin senzaţia de protecţie, de siguranţǎ, pe care aceasta, femeie mai în vârstǎ şi posesivǎ, i-o oferea. Prin loialitatea arătată în lupta revoluţionarǎ şi în viaţa de cuplu, i-a compensat lipsa afectivităţii din copilǎrie. Rolul de soţie a fost însǎ înlocuit treptat cu cel de protector, idealizat obsesiv, de extensie maternǎ, ce oferǎ o stare de confort, dar creeazǎ totodatǎ dependenţǎ, şi care, ca orice viciu, dǎuneazǎ grav… vieţii.

Aşadar, tulburǎrile de personalitate au fost generate de lipsa siguranţei emoţionale din copilărie, alimentate de activităţile ilegaliste din adolescenţă şi tinereţe, apoi întreţinute la maturitate de puterea conferită prin ocuparea sistematicǎ a funcţiilor de conducere într-un sistem care îi permitea şi încuraja excesele.

Newsletter
Comentarii
Loading...

Acest website folosește cookies pentru a optimiza navigarea. Puteți opta să nu folosim cookies. AcceptăCitește mai mult