(V) Profilul unui dictator: Portretul personologic al lui Nicolae Ceauşescu

0 26

Personalitatea în comportament
Manifestarea personalităţii lui Nicolae Ceaușescu

Comportamentul verbal al lui Nicolae Ceauşescu era dominat de un defect de vorbire cunoscut sub numele de balbism. Complexele dobândite în copilărie (de inferioritate şi de abandon) îi creau o emotivitate greu de controlat, vizibilǎ în exprimarea oralǎ spontanǎ. Acest defect se datora şi tumultului de imagini sau de idei ce nu puteau fi exprimate din pricina limitǎrii vocabularului şi a pregǎtirii intelectuale. Nicolae Ceauşescu gândea mai mult şi mai repede decât putea exprima verbal (din acest motiv, apela excesiv la gestică şi mimică), iar inteligenţa nativǎ nu i-a fost încurajatǎ şi dezvoltatǎ prin educaţie în copilărie. Ulterior, în adolescenţă şi tinereţe, i-a lipsit exerciţiul academic şi oratoric susţinut, şi, poate cel mai mult, un mentor, o personalitate care să-i fie model.

Pe lângă faptul cǎ vocabularul era redus, o parte a cuvintelor ce-l formau erau, de regulǎ, stâlcite. Deseori, parantezele şi remarcile ce ieşeau din discursurile oficiale erau presǎrate cu termeni, precum: „ idependenţă” (în loc de independenţă), „ţǎrili” (în loc de ţǎrile), „ixistǎ” (în loc de existǎ), „explotatori” (în loc de exploatatori), „antivorbitori” (în loc de antevorbitori), ce dǎdeu exprimǎrii un specific original, dar neacademic.

Corectitudinea lexicală a intervenţiilor personale lǎsa de dorit, însă mesajele aveau o anumitǎ substanţǎ. „Pentru a înfǎptui egalitatea trebuie sǎ pui la dispoziţie şi mijloacele necesare!”, „Simbolistica e bunǎ în artǎ, nu în politicǎ sau economie!” şi „Genetica modernǎ a fǎcut progrese uriaşe şi este posibil sǎ ne întâlnim cu plopi şi cu răchitǎ care sǎ facǎ micşunele!”, sunt doar trei exemple ce dovedesc cǎ Nicolae Ceauşescu avea propriile teorii politico-economice, nu doar citea ce i se punea la dispoziţie.

Comportamentul nonverbal al fostului lider comunist era dinamic-expansiv, caracterizându-se prin trecerea facilă de la stilul calm, afectiv, la cel agitat, agresiv. De asemenea, mimica oscila între cea zâmbitoare, relaxată şi o alta încrâncenată, afectatǎ, ceea ce denotă cǎ trǎirile interioare îi erau duale, respectiv trǎia în succesiune rapidǎ atât emoţii negative, de urǎ, cât şi altele pozitive, de admiraţie. Nicolae Ceauşescu credea în ceea ce spunea, mimica fiindu-i cea mai elocventǎ dovadǎ. De exemplu, când vorbea despre România şi realizǎrile socialismului autohton, faţa i se însenina, devenind chiar zâmbitoare, iar când înfiera imperialismul capitalist, i se întuneca. Nu numai cǎ se încrunta, dar şi gesticula frenetic, agitând ameninţător degetul arǎtǎtor.

La începutul carierei de şef de stat, Nicolae Ceauşescu a avut un mers vioi şi degajat, asemenea unui veritabil star hollywoodian, cu timpul formalizându-l în spirit proletar, inhibat, fǎrǎ însǎ a reduce cadenţa paşilor.

Întregul comportament exprima o personalitate vulcanicǎ şi un temperament coleric, ambele fiind atu-uri puse în slujba idealului pentru care lupta: construirea socialismului în România. În fond, era dorinţa arzǎtoare de a-şi depǎşi condiţia de ţǎran sǎrac şi de a ajunge la un nivel de bunǎstare, dorinţǎ proiectatǎ la nivelul întregii naţiuni. Şi-a urmǎrit ţelul, chiar şi când comunismul a fost abandonat de majoritatea ţǎrilor „frǎţeşti“. Patriotismul nu-i poate fi pus la îndoialǎ, dar nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre eficienţa sistemului prin care şi l-a manifestat şi a metodelor utilizate. Putem considera cǎ patriotismul său a vizat mai mult România, şi mai puţin Poporul Român, concluzie susţinută prin faptul cǎ întreaga energie şi-a dedicat-o în special industrializǎrii şi sistematizării accelerate a ţǎrii, chiar cu riscul de a priva poporul de elementele de subzistenţǎ (hranǎ, cǎldurǎ, transport etc.).

Newsletter
Comentarii
Loading...

Acest website folosește cookies pentru a optimiza navigarea. Puteți opta să nu folosim cookies. AcceptăCitește mai mult