(VI) Profilul unui dictator: Portretul personologic al lui Nicolae Ceauşescu

0 32

Personalitatea în gândire
Manifestarea personalităţii lui Nicolae Ceaușescu

Din punct de vedere al asimilǎrii, procesǎrii şi redǎrii informaţiilor, Nicolae Ceauşescu a fost un veritabil vizual, caracteristică psihicǎ manifestată prin obiceiul de a arăta cu degetul, de a gesticula, de a da din mâini, de a se exprima repede, în izbucniri bruşte şi cu rateuri verbale.

Exprimarea fostului preşedinte viza elemente spaţiale cu accente spre grandoare (ex: „Aşezaţi-vǎ la locurile voastre!”, „Nu rǎspund decât în faţa Marii Adunǎri Naţionale!”) sau acceptarea unor clişee vizuale lansate de vectorii de propagandă (ex: „Epoca de Aur”, „Cele mai înalte culmi…”, „Marele cârmaci”, „Viitor luminos” etc.). Este important de specificat cǎ stilul urbanistic şi arhitectural ales în sistematizarea capitalei a fost cel asiatic, impunător, caracterizat de bulevarde largi, blocuri de locuinţe înalte şi clǎdiri administrative masive, supradimensionate (ex: Casa Poporului, Casa Radio, Academia Românǎ etc.).

Modul în care percepea realitatea era, de regulǎ, vizual, la faţa locului, în vizite de lucru sau cu ajutorul machetelor detaliate. Chiar afecţiunea poporului faţǎ de propria persoanǎ şi-o dorea exprimată printr-o coregrafie complexǎ (pancarte viu colorate, cât mai multe steaguri, costumaţii diverse etc.).

Din prisma tipului de judecatǎ (dupǎ Jung), fostul lider comunist avea o gândire extrovertitǎ (care confirmă firea ambivalentă, predispusă atât la introversie, cât şi la extroversie), respectiv se organiza dupǎ realitatea exterioarǎ, dar dupǎ regulile sale originale. În acest sens, a adaptat sistemul comunist sovietic, apoi revoluţia culturalǎ chinezǎ la specificul naţional.

Tipul de gândire extrovertitǎ se axeazǎ pe fapte, şi nu pe vorbe, ceea ce s-a vǎzut la subiectul nostru prin preferinţa pentru construcţia socialismului, utilizând inclusiv intelectuali la muncile patriotice inferioare (ex: profesorii, alǎturi de elevi şi studenţi, participau la munci agricole). Chiar şi cultura a dorit-o practicǎ, argumentând cǎ: „…este frumos sǎ auzi o poezie bunǎ de dragoste, dar nu e suficient atât, avem nevoie şi de poezii sociale, şi de poezii revoluţionare, şi cred cǎ şi femeile ar dori sǎ asculte şi asemenea poezii, şi scriitorii şi poeţii noştri trebuie sǎ înţeleagǎ acest lucru!”. Bineînţeles cǎ „scriitorii şi poeţii noştri” au înţeles nu numai necesitatea „poeziilor sociale”, ci şi avantajele ridicării în slǎvi a marelui revoluţionar, precum şi posibilele probleme, în caz că ar fi fost insensibili la preferinţele sale culturale.

Relaţia dintre Nicolae Ceauşescu şi oamenii de cultură nu a fost una tocmai fericită pentru cei din urmă. Interesant este că, în pofida nivelului intelectual modest, a reuşit performanţa de a seduce marea parte a intelectualităţii vremii, pentru ca ulterior s-o domine. Atitudinea antisovietică exprimată public a fost cea care i-a atras admiraţia oamenilor de cultură, şi nu “genialitatea” sa, aşa cum, probabil, şi-a imaginat.

Chiar dacă Nicolae Ceauşescu a avut o educaţie şcolară sumară şi o culturǎ precarǎ, a încurajat educaţia şi a sprijinit cultura mai mult sau mai puţin condiţionat (prin cenzură). Publicistica, teatrul, cinematografia în special, muzica au avut o dezvoltare semnificativă în „Epoca de Aur”, dacă o comparăm cu perioada precedentă, sau cu „Deceniul Întunecat” (stalinist).

Tipului de gândire extrovertitǎ îi place sǎ se punǎ în valoare şi sǎ-şi impunǎ opiniile, mai ales în cercul de apropiaţi, unde este privit ca autoritate, caracteristicǎ definitorie a personalitǎţii fostului preşedinte. De asemenea, este foarte atent la succesul material ori social, aspect confirmat la subiectul nostru în special prin dorinţa de a parveni intelectual (acolo unde se simţea vulnerabil), prin obţinerea de titluri academice sau semnarea, în calitate de autor, a diverse opere enciclopedice. Toate aceste trǎsǎturi au putut fi manifestate nestingherit datoritǎ funcţiilor deţinute şi sistemului totalitar, al cǎrui produs şi exponent era.

Este important de specificat cǎ funcţia opusǎ celei dezvoltate este cea mai rudimentarǎ. În cazul fostului preşedinte, funcţia sentiment (compasiune) a rǎmas involuatǎ, motivată de traumele din copilǎrie şi tinereţe (în special din detenţie). Acest aspect s-a putut observa pregnant când s-a ambiţionat sǎ plǎteascǎ anticipat datoria externǎ a ţǎrii, chiar cu riscul de a priva populaţia de condiţiile necesare supravieţuirii.

Stadiul rudimentar al funcţiei sentiment nu presupune neapǎrat o rǎutate intenţionatǎ, ci mai degrabǎ o indiferenţǎ afectivǎ. Dealtfel, aparent, Nicolae Ceauşescu nu era un dur în adevǎratul sens al cuvântului; atunci când interacţiona cu membrii familiei sale sau cu elevii, era tandru (inclusiv pe mama sa decedatǎ a sǎrutat-o pe frunte înainte de a fi introdusǎ în cavou), iar muzica îndrăgită era cea de petrecere şi romanţele. Prefera formulele de adresare emoţionante ca „Mult iubitul nostru conducător!”, îi plǎcea sǎ fie imortalizat de camerele de luat vederi şi de aparatele de fotografiat zâmbind, îmbrăţişând şi sărutând copiii; la cutremurul din 1977, a cerut cǎutarea supravieţuitorilor pânǎ la ultima persoanǎ. Toate acestea nu sunt suficiente pentru a ne convinge cǎ era un sentimental profund, dar ne înfrâneazǎ sǎ-l declarǎm un tiran nemilos.

Privarea populaţiei de principalele elemente de subzistenţă din anii ’80 putea fi privitǎ de şeful statului ca un efort comun de dezrobire financiarǎ faţǎ de organismele internaţionale de profil, şi nu ca un act sadic deliberat. Poate cǎ programul alimentar cu cele 3600 de calorii asigurate zilnic (pe cartelǎ) fiecǎrui cetǎţean a fost în viziunea sa o măsură pentru ca poporul sǎ nu moarǎ de foame (!?).

Atât modul de percepţie şi redare a informaţiei, cât şi tipul de gândire i-au permis lui Nicolae Ceauşescu sǎ-şi manifeste vizibil personalitatea, în special prin derularea unor mari obiective de interes socio-economic. Sistemul energetic naţional, amenajarea hidrotehnicǎ a râurilor, metroul din Bucureşti, zecile de mii de blocuri de locuinţe, miile de clǎdiri de interes social şi administrativ (şcoli, spitale etc.), sutele de fabrici şi uzine sunt doar o parte din realizǎrile pozitive (vizibile sute de ani de aici înainte) obţinute de poporul român la iniţiativa ultimului lider comunist.

Sistematizarea satelor, construirea de giganţi industriali (chiar şi fǎrǎ studii de rentabilitate economicǎ), ridicarea megaclǎdirii „Casa Poporului”, în paralel cu plata anticipatǎ a datoriei externe, reluarea şi finalizarea lucrǎrilor la Canalul Dunǎre-Marea Neagrǎ sunt iniţiative foarte vizibile, dar nereuşite economic, percepute de populaţie ca motiv al sacrificării nivelului de trai.

Prin maniera în care Nicolae Ceauşescu şi-a valorificat gândirea, a depǎşit nivelul sǎu de pregǎtire intelectualǎ. Dacǎ ar fi dedicat mǎcar o parte din atenţia acordatǎ obiectivelor mǎreţe ale ţǎrii şi nevoilor „mǎrunte” ale poporului ca: hranǎ, cǎldurǎ, luminǎ, memoria colectivǎ nu i-ar fi dat uitǎrii toate realizǎrile, pentru a-şi aminti doar lipsurile din a doua jumǎtate a “domniei” sale.

Newsletter
Comentarii
Loading...

Acest website folosește cookies pentru a optimiza navigarea. Puteți opta să nu folosim cookies. AcceptăCitește mai mult