(IX) Profilul unui dictator: Portretul personologic al lui Nicolae Ceauşescu

0 24

Școala
Factorii care au influenţat personalitatea lui Nicolae Ceaușescu

Din cauza lipsurilor materiale, Nicolae Ceauşescu a abandonat şcoala dupǎ ciclul primar, de patru clase, cu toate cǎ învǎţa bine. Pentru a-şi însuşi o meserie care sǎ-i asigure existenţa, şi-a pǎrǎsit satul natal, Scorniceşti, plecând la Bucureşti. De menţionat cǎ, fiind foarte sǎrac, a fost nevoit deseori sǎ meargǎ la şcoalǎ flǎmând, desculţ şi cu manuale împrumutate, probabil suferind din pricina ironiilor colegilor de clasǎ.

Faptul că nu a avut posibilitatea de a-şi continua studiile i-a creat mari frustrǎri, chiar dacǎ, prin grija partidului, la maturitate, „a urmat” studiile gimnaziale, liceale şi universitare (licenţiat în economie la Academia de Studii Economice, Bucureşti). Complexul de inferioritate privind adevǎrata pregǎtire a fost cauza aversiunii faţǎ de intelectualitate, în general, şi de culturǎ, în special.

Bagajul de cunoştinţe acumulat pe bǎncile şcolii a fost insuficient în raport cu inteligenţa sa nativǎ (recunoscutǎ inclusiv de adversari), de spiritul autodidact şi de setea de cunoaştere, îndeosebi a doctrinelor marxist-leniniste. Adevǎrata pregǎtire i-a fost şcoala vieţii, a penitenciarelor, unde cu temeinicie şi-a perfecţionat intuiţia, ambiţia şi viclenia.

Depǎşirea carenţelor din pregătire s-a remarcat prin dorinţa de a i se atribui cunoştinţe enciclopedice. Acceptarea unor titluri şi onoruri academice nejustificate şi asumarea paternităţii a numeroase lucrǎri din diverse domenii ştiinţifice (economie, politicǎ, pedagogie etc.), elaborate de alţii, au urmărit ascunderea frustrărilor intelectuale. Demnǎ de observat este asemănarea dintre nevoia geniului din Carpaţi de a-i fi supraevaluate calităţile intelectuale şi aviditatea după titluri academice a savantei de renume mondial; ambii aveau aceleaşi frustrări, dar neîmplinirile soţiei erau mai mari.

Lipsa educaţiei şcolare nu i-a pricinuit fostului preşedinte grave probleme intelectuale, inteligenţa nativǎ şi experienţa de viaţǎ compensând această carenţă, ci de ordin emoţional, manifestate printr-un complex de inferioritate faţǎ de cei cu pregǎtire academicǎ realǎ.

În mintea lui Nicolae Ceauşescu a funcţionat complexul ţǎranului deştept, fǎrǎ carte, care nu-şi gǎseşte locul nici la sat, neavând cine sǎ-i recunoascǎ valoarea, nici la oraş, lipsindu-i studiile pentru a accede în casta elitei intelectuale citadine. Din acest motiv, a fost solitar, neavând niciun prieten apropiat, în afarǎ de soţie. Aceastǎ dramǎ existenţialǎ explică accentul pus pe educaţia noilor generaţii (inclusiv a copiilor sǎi) şi a simpatiei pentru elevi, în general. Dorinţa de a fi întâmpinat în vizitele de lucru de elevi din clasele primare îi ascundea nevoia de a se întoarce în timp şi de a trǎi starea şcolarului fǎrǎ griji, pe care nu a avut ocazia sǎ o experimenteze la vremea sa.

Un alt efect al lipsei de educaţie, de data aceasta moral-spiritualǎ, a fost caracterul moderat ostil faţǎ de Bisericǎ, evidenţiat în deciziile de eliminare a lǎcaşelor de cult din noul peisaj urbanistic al Bucureştilor. Lipsa de culturǎ şi, mai ales, convertirea la ateism (materialismul dialectic) l-au determinat sǎ ordone demolarea bisericilor care stǎteau în calea ctitoriilor sale, deşi multe erau monumente istorice. Din fericire, la insistenţele înalţilor prelaţi, oamenilor de culturǎ şi, nu în ultimul rând, prin eforturile tehnice ale inginerilor, pentru unele s-a gǎsit soluţia salvǎrii prin translatare în spatele noilor edificii socialiste.

Este interesant de observat că atitudinea lui Nicolae Ceauşescu faţă de Biserică a fost la fel de controversată ca întreaga sa personalitate. În timp ce bisericile ortodoxe din U.R.S.S. aveau lacătul pe uşă, în România „epocii de aur” funcţionau legal, alǎturi de biserica ortodoxă, şi numeroase culte religioase (peste zece). Chiar dacǎ, la slujbe, „enoriaşii” securităţii vegheau la propovǎduirea supunerii faţǎ de stǎpânire, libertatea religioasă era garantată de Constituţie.

Având în vedere cǎ fostul preşedinte a crescut într-o familie tradiţională ţărănească, nu avea cum sǎ fie strǎin de valorile spirituale creştine ortodoxe, mai ales că mama sa fusese credincioasă. O dovadǎ în acest sens este faptul cǎ Nicolae Ceauşescu şi-a înmormântat părinţii cu slujbe religioase. Un om ce-şi petrece primii 11 ani de viaţǎ în sânul unei familii creştine este puţin probabil sǎ devinǎ un duşman convins al Bisericii, dar nu înseamnǎ neapǎrat cǎ nu ar putea juca acest rol. Dealtfel, mulţi nomenclaturişti jucau rolul ateului pătruns, în timp ce, discret, îşi botezau nepoţii sau îşi cununau copiii şi religios.

Dacǎ Nicolae Ceauşescu ar fi avut mai multǎ şcoalǎ şi educaţie moral-spiritualǎ, probabil nu ar fi fost nevoit sǎ-şi caute alinarea intelectualǎ şi afectivǎ în ilegalismul comunist ateu şi, implicit, nu ar fi fost considerat duşman al intelectualitǎţii şi al Bisericii.

Newsletter
Comentarii
Loading...

Acest website folosește cookies pentru a optimiza navigarea. Puteți opta să nu folosim cookies. AcceptăCitește mai mult