(X) Profilul unui dictator: Portretul personologic al lui Nicolae Ceauşescu

0 15

Profesia
Factorii care au influenţat personalitatea lui Nicolae Ceaușescu

Principalele funcţii ale lui Nicolae Ceauşescu, înainte de a deveni şeful statului, activităţi care i-au marcat personalitatea, au fost cele de ministru adjunct al Agriculturii (1949-1959) şi ministru adjunct al Forţelor Armate, cu gradul de general-maior (1950-1954). Cele douǎ s-au alǎturat activitǎţilor ilegaliste, accentuându-i latura colericǎ, agresivǎ, deoarece Ministerul Agriculturii (împreună cu armata şi securitatea) s-a ocupat în anii ‘50 de crucificarea satului românesc prin martiriul colectivizării. De asemenea, Ministerul Forţelor Armate avea ca sarcinǎ sprijinirea trupelor de securitate în lichidarea rezistenţei partizanilor anticomunişti din munţi.

Excesul de zel manifestat în ducerea la îndeplinire a importantei sarcini de partid, colectivizarea, poate fi explicat prin dorinţa ca toţi ţǎranii sǎ fie egali. Îşi dorea sǎ nu mai existe familii sǎrace, precum familia sa, şi familii bogate, pe ale cǎror proprietăţi s-a simţit umilit în copilǎrie. Dacă această sarcină ar fi fost îndeplinită de fiul unei familii erudite şi înstărite, devenit el însuşi un intelectual bogat, asemenea lui Petru Groza (prim-ministru în primul guvern comunist al României), am fi putut crede că motivaţia a fost ideologică, dar cât timp fostul preşedinte nu era decât un ţăran sărac, provenit dintr-o familie modestă, este clar că mobilul său revoluţionar iniţial a fost emoţional, de parvenire. Consider „iniţial”, deoarece, după ce a ajuns „cineva”, şi-a asumat rolul de lider al celor mulţi şi oropsiţi, respectiv al ţărănimii şi al clasei muncitoare, rol cu care s-a identificat întreaga viaţă.

Cele douǎ poziţii de autoritate şi, ulterior, cea supremă, i-au alimentat sentimentul de putere, sentiment îmbătător, care creştea direct proporţional cu perioada de ocupare. Nivelul de pregǎtire intelectualǎ şi lipsa încrederii în sine nu l-au determinat să utilizeze puterea doar pentru ameliorarea frustrǎrilor. Acel vid emoţional şi intelectual, fiind aşa de mare, a generat situaţia în care nu se mulţumea să ştie că nu mai este slab şi neajutorat, ci dorea să i se confirme, să i se repete că este unic, că nimeni nu se ridică la înălţimea valorii sale. Minimizarea realizărilor sau denigrarea personalităţilor ce i-ar fi eclipsat imaginea era o altă formă de atenuare a suferinţelor.

Prin reorganizarea structurilor de conducere ale partidului şi statului, tânǎrul lider de la Bucureşti, pentru a se simţi şi mai în siguranţǎ, monopolizeazǎ întreaga putere. Ulterior, apare un mecanism complex de propagandǎ a Cultului Marelui Conducǎtor, concomitent cu transformarea Departamentului Securitǎţii Statului în organ represiv, menit a anihila orice tentativǎ de subminare a acestei personalitǎţi suprarealiste.

Este greu şi pentru cineva educat, crescut echilibrat, sǎ rǎmânǎ cu picioarele pe pǎmânt, când numeroşi oameni de culturǎ (poeţi, sculptori sau pictori) se întrec în a-i aduce osanale; cu atât mai mult îi este unuia fǎrǎ culturǎ şi plin de frustrări. Cu timpul, laudele excesive ajung sǎ fie crezute, iar contactul cu realitatea începe sǎ disparǎ, mai ales cǎ, odatǎ cu vârsta, sentimentul de grandomanie, dorinţa de preamǎrire şi, nu în ultimul rând, mania persecuţiei devin potenţiale caracteristici de personalitate.

Prin demnităţile ocupate, Nicolae Ceauşescu şi-a manifestat personalitatea cu mult peste nivelul de pregǎtire intelectualǎ şi profesionalǎ. Acestea au culminat cu funcţia de preşedinte, exercitatǎ chiar şi în perioada de regres a funcţiilor psihice, specificǎ înbătrânirii. Apariţia lui Mihail Gorbaciov a modificat contextul geo-strategic internaţional, şi aşa complex, din ultimii ani de comunism, iar personalitatea rigidizată a lui Nicolae Ceauşescu nu a putut sau nu a avut timpul necesar pentru a se adapta noilor realitǎţi. Dacǎ Nicolae Ceauşescu ar fi predat ştafeta mǎcar la ultimul congres al partidului, din noiembrie 1989, cariera sa politicǎ nu s-ar fi sfârşit odatǎ cu viaţa, în faţa plutonului de execuţie, iar vǎrsarea de sânge din decembrie 1989 ar fi fost, de asemenea, evitatǎ.

Newsletter
Comentarii
Loading...

Acest website folosește cookies pentru a optimiza navigarea. Puteți opta să nu folosim cookies. AcceptăCitește mai mult